Articulatia capului cu coloana vertebrala

Conexiunile coastelor cu coloana vertebrală și stern

Piesele componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente.

articulatia capului cu coloana vertebrala articulația cotului doare după bara orizontală

În acelaşi timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte cu coastele, iar în jos pe ambele laturi cu oasele coxale. Aceste relaţii îndreptăţesc împărţirea articulaţiilor coloanei vertebrale în articulaţii propriu-zise, numite încă articulaţii intrinseci şi articulaţii ale coloanei cu oasele învecinate sau articulaţii extrinseci.

În acest capitol vom expune numai articulaţiile intrinseci; cele extrinseci vor fi studiate în capitole aparte.

Articulatiile capului si ale gatului

Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor şi prin procesele articulare. În acelaş timp, ele se unesc la distanţă prin procesele spinoase, lamele vertebrale şi procese transverse.

Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite simfize.

articulatia capului cu coloana vertebrala ce este artroza articulației genunchiului drept

Suprafeţele articulare. Sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate cele două suprafeţe adjacente interceptează între ele un spaţiu eliptic.

Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj hialin. Mijloacele de articulatia capului cu coloana vertebrala sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longi- tudinale, anterior şi posterior.

articulatia capului cu coloana vertebrala artroza bolii de genunchi

Discurile sau fibrocartilajele intervertebrale disci intervertebrales. Au forma unor lentile biconvexe ce depăşesc cu puţin circumferinţa lor, spaţiul lenticular dintre suprafeţe osoase; în acelaşi timp aderă de ligamentele vertebrale longitudinale amintite.

Articulațiile costo-vertebrale

Înălţimea discurilor intervertebrale este variabilă; ea fiind mai mică în regiunea cervicală 3 mm decât în cea toracică 5 mm sau lombară, unde poate atinge un maximum 9 mm. În regiunile cervicală şi lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea anterioară, în timp ce în regiunea toracică, sunt mai înalte în partea posterioară, fapt important în formarea curburilor coloanei.

La bătrâni, aceste discuri, prin deshidratare, se reduc, ceea ce explică scăderea globală a înălţimii trunchiului la această vârstă. Se admite că discurile intervertebrale în totalitatea lor reprezintă o pătrime din înălţimea coloanei. Fiecărui, disc intervertebral i se descriu două porţiuni: una periferică şi alta centrală.

Porţiunea periferică, denumită inelul fibros anulus fibrosuseste de natură fibro-cartilaginoasă. Porţiunea centrală, denumită nucleul pulpos nucleus pulposus poate hernia din inelul fibros în care este strânsă.

Porţiunea periferică sau inelul fibros anulus fibrosus este formată din fibre conjunctive încrucişate; cu fiecare mişcare, o parte din aceste fibre se întind şi se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. În acelaşi timp, ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale şi protejează măduva faţă de mişcările exagerate. Porţiunea centrală sau articulație pe obraz pulpos nucleus pulposus este elastică, de culoare albicioasă la tineri, gălbuie şi mai consistentă la bătrâni.

Tipuri de articulații osoase - Animație 3D - Predare și învățare Digitală Mozaik

Nucleul pulpos poate fi comparat cu o pernuţă plină cu lichid care îşi poate schimba forma, fără a-şi modifica volumul. Pe el repauzează corpul vertebrei suprajacente într-un echilibru labil. Discurile intervertebrale sunt ,centrele şi organele mişcărilor ce se petrec în fiecare articulaţie vertebrovertebrală". Nucleul pulpos se deplasează întotdeauna în direcţie opusă aceleia pe care o ia coloana. In stare de repaus, nucleul pulpos ocupă centrul discurilor intervertebrale.

Ligament nervos posterior posterior

Până la adolescenţă, discurile dispun de vase sanguine. Acestea regresează în jurul vârstei de 20—25 ani, pentru ca la adult discurile să fie lipsite de vase, iar nutriţia lor să fie efectuată prin difuziune, datorită zonelor ciuruite ale suprafeţelor articulare.

Inervaţia discurilor intervertebrale provine din nervul sinu- vertebral. Ligamentul vertebral longitudinal anterior Lig. Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă-sidefie, aşezată pe faţa anterioară a coloanei vertebrale.

Bine ați venit la Scribd!

Ea se întinde de la porţiunea bazilară a occipitalului până la vertebra a IIa sacrată. Lăţimea acestei formaţiuni este variabilă, în raport cu gradul de amplitudine al mişcărilor de extensiune faţă complex de vitamine si minerale pentru oase care ea articulatia capului cu coloana vertebrala un rol frenator.

Ligamentul longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale şi mai slab lax de discurile intervertebrale. Între ligament, marginea vertebrei şi disc se află un spaţiu ocupat de ţesut conjuctiv lax, plexuri venoase şi terminaţiuni nervoase senzitive.

  • Unguent pentru tratamentul artrozei articulare
  • Artroza gradului 2 al tratamentului articulației umărului
  • (DOC) ANATOMIA SI BIOMECANICA ARTICULATIILOR COLOANEI VERTEBRALE | Andy Stoica - psihologiebacau.ro
  • Conexiunile coastelor cu coloana vertebrală și stern - Coloană vertebrală
  • Articulatiile Coloanei Vertebrale
  • Artroza generalizata
  • Operatie atm

Ligamentul vertebral longitudinal posterior Lig. Se prezintă tot ca o formaţiune fibroconjunctivă, comparabilă cu o lungă panglică albă- sidefie aplicată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale, dar în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării şi a durei mater.

Se întinde de la faţa endocraniană a porţiunii bazilare a occipitalului până la baza coccigelui.

Sunt amfiartroze articulatii semimobile. Suprafetele articulare sunt reprezentate de fata articulara inferioara a unui corp vertebral si fata articulara superioara a corpului vertebral subiacent.

Este mai lat la nivelul vertebrelor adevărate, însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon subţire, numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund. Exceptând această ultimă porţiune sacrococcigianăacest ligament se prezintă ca o panglică festonată, mai largă la nivelul discurilor intervertebrale şi mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale.

Cele din regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire se descriu: o capsulă fibroasă ce se inseră pe periferia suprafeţelor articulare. Capsulele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri, spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară mai îngroşate.

Articulatii colonei vertebrale si toracelui

Fiecare capsulă este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial C. Se realizează cu ajutorul unor ligamente care, din cauza culorii lor, au fost numite ligamente galbene ligg. Ele au formă dreptunghiulară, ocupând spaţiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului spinos. Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul rahidian.

Extremităţile lor laterale se prelungesc pînă la găurile inter- vertebrale, iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la nivelul proceselor spinoase. Sunt formate din fibre elastice anastomozate între ele. Rolul ligamentelor galbene este multiplu: 1 prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coleanei în poziţia ei normală, după ce a fost flectată; 2 împiedică flexiunea exagerată sau bruscă articulatia capului cu coloana vertebrala coloanei vertebrale.

Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziu- nilor; 3 contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale. Se realizează prin două feluri de ligamente: 1 ligamente interspinoase ligg.

Disfuncția structurală apare atunci când structura internă a coastei se schimbă cu expunerea prelungită la aceasta.

Acestea se găsesc într-un număr egal cu acela al spaţiilor interspinoase. Se prezintă ca lame spinoase situate în spaţiul dintre două procese spinoase învecinate. Prin marginile lor, superioară şi inferioară, se inseră procesele spinoase corespunzătoare.

Sunt mai puţin dezvoltate în regiunea cervicală, mai lăţite şi de formă patrulateră, în regiunea lombară; 2 ligamentul supraspinos lig. Apare ca un cordon fibros, puternic, întins în toată lungimea coloanei vertebrale.

Recommended

El uneşte vârful proceselor spinoase. Maximum de dezvoltare a acestui ligament se află în regiunea cervicală.

Acestea se gasesc numai la nivelul craniului si au un rol foarte important in dezvoltarea cutiei craniene. Suturile sunt de trei tipuri: solzoase, dintate si plane.

La acest nivel primeşte denumirea de ligament nuchal lig. Acesta se prezintă ca o formaţiune triunghiulară, dispusă în plan sagital, care separă muşchii cefei.

Se inseră prin baza sa pe protuberanţa occipitală externă, iar prin marginea anterioară pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale. Este mai dezvoltat la mamiferele patrupede şi mai redus la om. Ele sunt de dimensiuni reduse în regiunea cervicală şi toracică, dar ajung la o dezvoltare mai mare în regiunea lombară. Această unire se face după tipul articulaţiilor vertebrelor adevărate.

Citițiși